Aspiraţiile omului spre redarea mişcării, spre animarea materiei sunt cunoscute din cele mai îndepărtate timpuri. Drept argumente pot servi artele plastice vechi, unde mişcarea era repercusiunea unei abstractizări aplicate în desenele rupestre, tapiserii, pictură sau sculptură. Analiza fotografică a mişcării, efectuată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, constată că fotografia, ca şi artele plastice, nu prezintă mişcarea, doar „imaginea mişcării”. Se începe era cinematografiei: filmul creează mişcarea, copleşindu-ne prin iluzia ei. Însăşi materia artei filmului e mişcarea, ce generează noi idei, oferă viaţă operei cinematografice, mai ales, când e vorba de materie imobilă, statică, precum sunt operele plastice ce se află la baza filmelor dedicate acestor arte. Prin cercetarea tipurilor de mişcare, concepute ca elemente de bază ale limbajului cinematografic, şi a efectelor sale estetice ne vom da seama de rolul creator al camerei de filmat, de dinamizarea materiei statice a operei picturale, care, transformându-se în imagini filmice, prinde viaţă în faţa spectatorului. Mişcarea aparatului poate schimba perspectiva formelor plastice, aduce noi simetrii, noi relaţii între părţi şi întreg, noi percepţii ale proporţiilor.

Human aspirations for conveying movement, for matter animation have been known since there mot est times. It is proved by ancient arts, where the movement was a repercussion of an abstraction applied in cave drawings, tapestries, painting or sculpture. According tot he photographic analysis of the movement carried out in the second half of the XIXth century, a photograph as well as fine arts does not show movement, just „an image of the movement”. Cinema era begins: a film creates movement, overwhelming us with its illusion. The matter of film art itself is movement generating new ideas, offering life to cinematographic work, especially when it comes to motionless, static matter, such as works of plastic art underlying the films devoted tot he se arts. Researching the types of movement, conceived as basic elements of the cinematic language, and its aesthetic effects we realize the creative role of a camera, dynamization of static matter of pictorial works. Transforming into film images, the latter come to life in front of the audience. The movement of the deificasem change the perspective of plastic forms, brings new symmetries, new relation ships between the parts and the whole, new perceptions of proportions.