Conţinutul numărului revistei |
Articolul precedent |
Articolul urmator |
411 28 |
Ultima descărcare din IBN: 2024-03-22 16:50 |
Căutarea după subiecte similare conform CZU |
343.159 (9) |
Acțiune penală. Investigație penală. Procedură penală (1406) |
SM ISO690:2012 MARIŢ, Alexandru, EREMCIUC, Roman. Referinţe istorice şi noţiuni generale privind eroarea judiciară. In: Revista Naţională de Drept, 2022, nr. 2(248), pp. 46-55. ISSN 1811-0770. DOI: https://doi.org/10.52388/1811-0770.2022.2(248).05 |
EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
Revista Naţională de Drept | ||||||
Numărul 2(248) / 2022 / ISSN 1811-0770 /ISSNe 2587-411X | ||||||
|
||||||
DOI:https://doi.org/10.52388/1811-0770.2022.2(248).05 | ||||||
CZU: 343.159 | ||||||
Pag. 46-55 | ||||||
|
||||||
Descarcă PDF | ||||||
Rezumat | ||||||
Eroarea este ideea greşită pe care o avem despre un lucru, sau mai precis credinţa în existenţa unei calităţi sau a unui fapt, relativ la un fapt juridic, calitate sau fapt care nu există în realitate. Eroarea în dreptul penal are înţelesul comprehensiv de greșeală şi de neștiință. Deci, greşeala sau comiterea fără voinţă a unei infracţiuni este mereu rezultatul ignoranţei fie de fapt, fie de drept. Eroarea nu trebuie confundată cu ignoranţa: prima este cunoştinţa greşită relativ la o faptă, pe când ignoranţa este lipsa cunoştinţei. Însă în dreptul penal ele se confundă, deoarece eroarea provine din ignoranţă. În dreptul penal eroarea de fapt constituie o scuză. De asemenea, în dreptul barbar era considerată ca scuză, iar în dreptul canonic şi dreptul Evului Mediu eroarea de fapt constituia o scuză numai atunci când nu provenea dintr-o vădită neglijenţă. |
||||||
Cuvinte-cheie eroare, legalitate, normă, proces, infracţiune, error, legality, norm, trial, crime, erreur, légalité, norme, procès, crime, заблуждение, Законность, норма, cуд, преступление |
||||||
|