Studiul nostru ia în discuţie fenomenul de „referinţă divizată”, ca unul dintre mecanismele specifice de articulare a sensului cu referentul, aplicarea căruia în discurs implică o serie de strategii morfosintactice. Acest mecanism, odată relevat, poate servi drept un mijloc de dezambiguizare semantică a semnelor lexicale pasibile, în anumite contexte, de o astfel de referinţă şi care, în virtutea ei, pot admite plurilecturi. Astfel în articol se supun analizei semantico-referenţiale cazuri de plural gramatical al unor nume ce constituie o categorie semantico-gramaticală aparte – substantivele inombrabile (nume „masive” sau/şi abstracte), situaţie în general improprie acestora prin natura lor, dar în virtutea căreia ele, ca semne lexicale – părţi constituente ale unor enunţuri, pot prezenta, în anumite contexte, indeterminare semantică şi referenţială, provocând situaţii de ambiguitate semantică şi făcând inaccesibil sensul enunţului sau chiar şi al întregului text. Întrebările la care se încearcă a găsi răspunsuri în articol sunt: marchează oare acest plural gramatical la substantivele inombrabile ca semne lexicale pluralizarea referenţilor? sau multiplicarea lor?; constituie oare acest plural gramatical marca unei noi intensiuni, al cărui purtător este semnificantul semnului lexical care, ca substantiv, se specializează semantic în funcţie de forma sa gramaticală de plural (id est, are loc lexicalizarea acestei forme gramaticale)? sau poate acest plural gramatical reprezintă doar un mijloc retoric, un instrument de intensificare a sensului pe care în mod obişnuit îl comportă semnul lexical, articulat în discurs într-o structură referenţială specifică, prin intermediul acestei strategii morfosintactice?