Caracterul transsemiotic şi intercultural al alegoriei suscită ambiguitatea clasificării acestei figuri de gândire în rândul faptelor de limbă şi ale celor de gândire. O premisă favorabilă acestei dualităţi derivă din caracterul problematic al textului, care, în viziunea unor autori, a depăşit deja limita unui discurs materializat, astfel ajungem la noţiunea de text filmic sau muzical. Nucleul problemei apare în momentul în care alegoria depăşeşte cadrul textual şi se prezintă sub forma unui amalgam de imagini. Atât în cadrul textului, precum şi al imaginii, alegoria prezintă un produs al imaginarului care poate fi unul individual (în cazul operelor literare care au autori concreţi) sau colectiv (în special, în cadrul mitologiei care reprezintă mentalitatea unei colectivităţi). Soluţia potrivită ar fi acceptarea ideii că, pe de o parte, alegoria se include în câmpul de studiu al lingvisticii, iar pe de altă parte, alegoria ca înlănţuire de semne nu doar lingvistice se include în aria tematică a semioticii. Soluţia perfectă ar fi acceptarea ideii că lingvistica este un aspect fertil şi dezvoltat al semioticii.