Intenţionăm ca, prin cele ce urmează, să aducem unele clarificări cu privire la natura raportului dintre sens şi ceea ce numim „definiţie lexicografică” a sensului unui cuvânt. Lăsând la o parte, pentru simplificare, celelalte părţi de vorbire, se poate spune că numele (proprii şi/sau comune) împreună cu adjectivele au ca denotate clase de obiecte, înţelegând prin obiecte toate entităţile cu care este populat universul nostru. Generalizând, putem spune că, în cele mai multe cazuri, o definiţie lexicografică nu poate servi la definirea propriu-zisă a unei clase-denotat. Aceasta se întâmplă din cauza faptului că definiţia lexicografică a unui cuvânt nu este sensul cuvântului, ci aproximaţia sensului acestui cuvânt – o dovedesc şi definiţiile aceluiaşi sens în dicţionare diferite. Caracteristicile comune pentru un semn sunt observabile, dar nu în mod necesar şi definitoriu. Lexicograful nu face decât să selecteze una sau mai multe trăsături comune obiectelor denotate de un semn, conferindu-i, prin ipoteză, un caracter definitoriu. Caracterul de ipoteză al acestei selecţii nu este explicit în formularea definiţiei. Admiţând că sensul poate fi aproximat printr-o definiţie lexicografică, atribuim sensului o interpretare conceptualistă.