În articol se analizează noțiunea de libertate a omului prin prisma istorică a dezvoltării omenirii. Ca drept fundamental al cetățeanului, libertatea persoanei este o componentă majoră a condiţiei umane, un imperativ impus de necesitatea de progres al societăţii contemporane. Omul trăieşte în societate, fiind membru al unei colectivităţi şi prin urmare, întinderea drepturilor şi libertăţilor care i se recunosc, ca şi măsura transpunerii lor în fapt, depind de condiţiile economice, sociale şi politice specifice fiecărui stat. Tocmai din dorinţa de a se evita extremele, starea de libertate a persoanei face obiectul reglementării normelor de drept, care îi stabilesc conţinutul şi îi determină întinderea, consacrându-se un „status libertatis”[3]al persoanei.