Istoriei teatrului chinezesc îi revine o pondere importantă în evoluţia culturii spirituale şi artistice universale. Scopul acestui articol constă în elucidarea specificului artei spectaculare tradiţionale chineze ca pre-text al dezvoltării şi evoluţiei ulterioare a teatrului instituţional. Pornind de la esenţa artei chineze ca ansamblu unitar, cu implicaţii ale filosofiei tradiţionale privind integrarea artei în natură şi în univers, autorul descrie două dintre formele cele mai vechi ale artei spectaculare din China, apărute în perioada antică: teatrul de umbre şi opera tradiţională. Acestea, ca şi alte forme teatrale chineze, se caracterizează printr-un sincretism pronunţat: îmbinarea armonioasă a muzicii, artei picturale, a celei sculpturale, literare ş.a. Specificul operei tradiţionale chineze rezidă într-o sinteză a dramei, operei, dansului, poeziei corale şi recitalului, ce include mimică, acrobaţii, farse şi balade recitate. Sunt cunoscute mai multe asemenea opere tradiţionale din centre culturale mari, în acest articol autorul se referă la specificul operei tradiţionale chineze Peking (în stil Beijing) şi al operei în stil Sichuan.

The history of Chinese theater has an important role in the evolution of universal spiritual and artistic culture. The purpose of this article is to elucidate the specificity of the traditional Chinese spectacular art as a pre-text for the development and subsequent evolution of the institutional theater. Starting from the essence of the Chinese art as a unified ensemble, with the implications of traditional philosophy on the integration of art in nature and the universe, the author describes two of the oldest forms of spectacular art in China that emerged in the ancient era: the shadow theater and the traditional opera. These, like other Chinese theatrical forms, are characterized by a pronounced syncretism: the harmonious blending of music, pictorial sculptural and literary arts, etc. The specificity of the traditional Chinese opera is based on a synthesis of drama, opera, dance, choral poetry and recital, including mimics, acrobatics, recited farces and ballads. A number of traditional works from large cultural centers are known, and in this article the author refers to the specifics of Peking traditional Chinese opera (Beijing-style) and the Sichuan style opera.