Un documentarist şi un romantic al epocii sale, sculptorul Lazăr Dubinovschi (01.05.1910, or. Făleşti – 29.11.1982, or. Chişinău), a profesat portretul, în special, în sculptura de şevalet. Sculptorul s-a manifestat într-o perioadă a rigorilor artei realismului socialist. Formarea sa profesională are loc la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe Dimitrie Paciurea şi Oscar Han. În creaţia sa se resimte şi influenţa lui Antoine Bourdelle, în atelierul căruia a studiat la Paris. În anii 1951–1953 Lazăr Dubinovschi activează în atelierul celebrului sculptor-monumentalist E. Vucetici, la Moscova. Cronologic, portretele sale se reunesc în patru cicluri: portretele anilor 1940, create în cele mai bune tradiţii ale şcolii româneşti de sculptură; portretele anilor 1950, în care documentarismul este covârşitor; cele ale anilor 1960, romantice şi realiste concomitent; şi, cununa acestora, în anii 1970, în care diversitatea stilistică se face remarcată de la o lucrare la alta. Întreaga sa perioadă de creaţie a fost marcată prin experimente care au adus cu sine o mare varietate de abordări. Sculptorul a lăsat o bogată moştenire artistică, valoarea căreia constituie o problemă actuală de studiu pentru criticii de artă.

A documentary and a romantic of his time, sculptor Lazar Dubinovsky (born on 1 May, 1910 in Falesti – died on 29 November, 1982 in Chisinau) created portraits mainly in an easel sculpture. The sculptor showed himself in the period of strict principles of socialist realism in art. He began his professional career at the School of Fine Arts in Bucharest, where Dimitrie Pachurea and Oscar Khan were his teachers. His creation is also influenced by Antoine Bourdelle, in whose studio he studied in Paris. From 1951 to 1953 Lazar Dubinovsky worked in the studio of the famous sculptor-monumentalist E. Vuchetich in Moscow. Chronologically, his portraits could be divided into four stages: the portraits of the ’40s, created in the best traditions of the Romanian school of sculpture; portraits of the ’50s, in which the documentarism prevailed; portraits of the ’60s with romantic and realistic orientation at the same time; and, the apogee of his works the portraits of the ’70s, in which the stylistic diversity is noticed from one work to another. The sculptor experimented during his entireperiod of creation and this led to a great variation of approaches. The sculptor left a rich artistic heritage, the value of which has became a current issue for arts critic’s research.