Creşterea porcinelor (suinelor)reprezintă sectorul zootehnic cu cea mai mare pondere, atât pe plan mondial, cât şi naţional, porcinele fiind animale puţin pretenţioase la condiţiile de climă şi de hrană, uşor adaptabile la diferite tehnologii de creştere.Animalul sănătos poate să producă la nivelul potenţialului său genetic,dacă i se asigură condiţii de viaţă corespunzătoare; printre acestea, de mare importanţă este furajarea, care se bazează pe relaţia dintre vârstă şi ritmul de creştere. Animalul tânăr posedă capacitatea de a produce preponderent carne, porcului dezvoltat sporindu-ivolumul muşchilor,dar şi producţia de grăsime. Majoritatea societăţilor comerciale româneşti se axeazăpe îngrăşare, întrucât fluxul tehnologic este mai simplu şi presupune mai puţine complicaţii. Astfel,pentru îngrăşarea porcinelor ciclul de producţie începe prin cumpărarea tineretului (20-30 kg/cap) şi se încheie cu livrarea porcilor graşi (100-110kg/cap) către abatoare. Reziduurile fecale provenite din exploataţiile de îngrăşare a porcinelor (dar şi a altor categorii şi specii de animale) prezintă utilitate ca material fertilizant,caatare sau compostate,efectul fiind evident în privinţa realizării unor bune randamente la culturile agricole, dar şi asupra proprietăţilor solului.