După căderea puternicului Imperiu Bizantin (1453), zugravii de aici au păstrat şi au extins tradiţiile picturii bizantine de icoane prin inovări tehnice şi iconografice. Aceste tradiţii post-bizantine dăinuie până în prezent, despre aceasta mărturisind lucrările faimosului zugrav grec Manolis Betinakis. În istoria picturii de icoane postbizantină din a II-a jumătate a secolului al XV-lea şi până în secolul XXI, operele de artă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea n-au prea atras atenţia specialiştilor în studiul artelor. Pentru colecţionarii de până la revoluţia rusă din 1917, icoanele din această perioadă erau considerate lucrări contemporane, iată de ce colecţia de icoane a Ermitajului, care s-a constituit exclusiv din piese particulare, de muzeu şi publice, conţine un număr modest de lucrări din atelierele Greciei şi ale Peninsulei Balcanice, datate din secolul al XIX-lea. În ultimele decenii această deficienţă este completată prin achiziţii de la persoane particulare a unor icoane atractive, executate în mănăstirile de pe Muntele Athos, din Palestina, din Balcani şi din atelierele de pe Insulele Ionice. Una dintre aceste icoane – „Maica Domnului Înduioşare” a fost achiziţionată în anul 2013, pe ea fiind reprezentată Fecioara Maria, până la brâu, cu Pruncul în braţe, care îşi lipeşte obrazul de faţa Maicii Sale. În registrul superior al icoanei, Maica Domnului este încoronată de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, reprezentaţi în statură plină, ţinând în mâini medalioane aurite cu monograma numelui ei „МР ӨY”, de culoare neagră. Nimburile aurite ale arhanghelilor sunt marcate cu siglele „М” şi „G”, iar în dreapta Pruncului este înscrisă monograma „IC XC”. Icoana conţine pierderi majore de strat pictural şi grund, o crăpătură pe verticală şi mai multe fisuri. Din considerentele că pictorii din secolul XX utilizau deseori materiale „atipice” experimentând cu vopsele solubile în apă şi lacuri color, Comisia de Restaurare a Ermitajului a hotărât de a folosi acest prilej pentru elaborarea metodicii şi stabilirea materialelor optime în restaurarea picturii cretane şi a celei balcanice de la mijlocul sec. XIX şi a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În icoana din colecţie, se disting trăsăturile artei cretane şi ale celei balcanice. Comparativ cu tipul iconografic tradiţional „Maica Domnului Înduioşare”, celebru în arta bizantină din secolul al VII-lea, în icoana discutată diferă poziţia Pruncului şi a mâinilor Născătoarei de Dumnezeu. Din punctul de vedere al compoziţiei şi al detaliilor iconografice în icoana se disting multiple analogii cu lucrările meşterilor bulgari din secolul al XIX-lea. Se remarcă şi tangenţe dintre icoanele zugrăvite cu xilografiile şi gravurile în care este reprezentată această imagine. Pornind de la rezultatele expertizei tehnice a pigmenţilor şi din analogiile iconografice, icoana a fost zugrăvită la mijlocul secolului al XIX-lea într-un atelier din Peninsula Balcanică.

After the once mighty Byzantine Empire ended its existence in 1453, the masters of the local artistic schools from different regions of the former empire preserved and developed the traditions of Byzantine icon painting, enriching them with contemporary innovations in both iconography and technique. These post-Byzantine traditions have continued to live up to the present, as shown, for example, in works of the remarkable Greek artist Manolis Betinakis. In the history of post-Byzantine icon painting from the second half of the 15th century until the 21st , the period of the mid - second half of the 19th century is among those that did not attract much attention of art historians. For fine art connoisseurs, icons of this period were works of practically contemporary painters, and, as a result, the Hermitage Museum, whose icons collection has been formed solely out of acquisitions of private, museum, and state collections, possessed only a few works of Greek and Balkan workshops. During the last decade, the purchase of icons from private persons, this lacuna became filled with interesting works made at Mount Athos, Palestine, the Balkans, and Ionian islands. One of these icons, The Virgin of Tenderness, was acquired in 2013. The icon depicts the waist-high Virgin Mary holding the Child cuddled up with the cheek to the Virgin’s face. Two life-size figures of Archangels Michael and Gavriil are placed in the upper corners; they crown the Virgin with one hand and hold the gold medallions with black monograms of Her name in the other, “МР ӨY”. White letters “M” and “G” are visible over the gold halos of archangels. On the background, to the right from the figure of the Child, there are white monograms “IC XC” The icon had some significant losses of coating and paint, a vertical crack, and chips. Taking into account that in the 19th century the artists often applied “atypical” materials experimenting with water solvent paints and varnishes, the restoration committee decided to use the case for the development of the methodology and choice of optimal materials for the restoration of Greek icon painting of the mid - second half of the 19th century. The Hermitage icon bears many features typical for the late Greek and Balkan painting. From the traditional iconographic type of The Virgin of Tenderness, well-known in Byzantine art from the 7th century, the icon differs by the pose of the Child and position of hands of the Virgin. By its composition and iconographic details the icon finds numerous parallels in works of Bulgarian masters of the 19th century. According to the results of the technical expertise of the pigments used and iconographic parallels, the icon was painted in the mid-19th century in one of the local workshops of the Balkan Peninsula.