În prima jumătate a secolului XX, Europa a fost devastată de două războaie, respectiv şi drepturile omului au fost călcate în picioare într-o măsură fără precedent. Convenţia, direct inspirată din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948), propune o listă de drepturi şi libertăţi pe care guvernele Europei de Vest din perioada de după război le-au adoptat fără a ezita, fiind atît de fundamentale, încît să merite o promovare internaţională. Ea garantează, printre altele, dreptul la un proces echitabil, la libertatea de exprimare, de întrunire, asociere şi libera alegere a religiei. Protocoalele adiţionale includ aşa domenii cum ar fi dreptul la proprietate, dreptul la educaţie, la alegeri libere şi abolirea pedepsei cu moartea.

In the first half of the twentieth century, Europe was devastated by two wars respectively, and human rights have been trampled to unprecedented degree. The Convention is directly inspired by the Universal Declaration of Human Rights (1948), offers a list of rights and freedoms of Western European governments in the postwar period have been accepted without hesitation, being so fundamental that deserve international recognition. It ensures, among other things, the right to judicial protection, freedom of expression, assembly and association and freedom of choice of religion. Additional protocols include areas such as property rights, the right to education, to free elections and the abolition of the death penalty.