Numărul de solicitanţi de azil este în creştere bruscă în întreaga Uniune Europeană. De asemenea, este o revenire la imigraţia selectivă inevitabilă, având în vedere vârsta populaţiei UE. Istoria Europei a fost modelată de migraţie. De-a lungul secolelor, comercianţii, meşteşugarii şi intelectualii au traversat continentul pentru a practica meseriile lor sau pentru a începe o viaţă nouă. Milioane de oameni au emigrat din Europa, în primul rând, către colonii şi, mai târziu, pe meleagurile americane. Europa are, de asemenea, o lungă istorie a migraţiei forţate: de la expulzarea evreilor din Spania la schimbările de populaţie din sud-estul Europei, cauzate de multe războaie între imperiile rus, austro-ungar şi otoman. Cea mai recentă imigrare masivă este în Europa de Vest. Din 1960 până în 1973, numărul de lucrători străini ca forţă de muncă în Europa de Vest s-a dublat de la 3 la 6%. Acesta a fost cel mai mare număr în astfel de ţări ca Marea Britanie şi Franţa, cu acces relativ deschis pentru cetăţenii din fostele lor colonii; în Germania, de asemenea, numărul de străini (aproape jumătate de origine turcă) a crescut cu 4 milioane în 25 de ani după 1960, deşi ei au devenit cetăţeni ai acestei ţări. Imigraţia primară în Europa, provocată de piaţa forţei de muncă, se încheie odată cu criza petrolului din 1973. Numărul populaţiei străine născute aici a continuat să crească, nu în ultimul rând, pentru că cele mai multe ţări încă emit zeci de mii de permise de şedere în fiecare an cu scopul reîntregirii familiilor (aproape 80% din 58700 de persoane sunt acceptate cu reşedinţă permanentă în Marea Britanie în 1997, aceştia fiind soţii şi copii). Ţările UE emit, de asemenea, mii de permise la muncă în fiecare an. În Marea Britanie, în 1997, aproape jumătate din 54.000 de personae cu permise au ajuns în America şi Japonia, majoritatea la locuri de muncă de înaltă calificare; în altă parte, de exemplu, în Europa, persoanele cu permise ajung de multe ori în calitate de lucrătorii agricoli sezonieri. Dar proporţia de rezidenţi străini/născuţi în UE rămâne scăzută, variind între 9% în Austria, Belgia şi Germania şi 2% în – Spania.

The number of asylum seekers is rising sharply across the European Union. Given the EU’s ageing population, is a return to selective immigration inevitable. Europe’s history has been shaped by migration. For centuries, merchants, craftsmen and intellectuals crossed the continent to practice their trades or start new lives. Millions emigrated from Europe, first to the colonies and later to the Americas and the Antipodes. Europe also has a long history of forced migration: from the expulsion of the Jews from Spain to the population shifts in southeast Europe caused by the many wars between the Russian, Austro-Hungarian and Ottoman empires.Large-scale immigration into western Europe is more recent. From 1960 to 1973, the number of foreign workers in western Europe doubled from 3 to 6% of the workforce. It was highest in places like the UK and France, with relatively open access for citizens of their former colonies; in Germany, too, the number of foreigners (nearly half Turks) rose 4m in the 25 years after 1960, although they seldom became citizens. But primary immigration into Europe – driven by labour needs – all but ended with the oil crisis of 1973. The foreign-born population has continued to grow, not least because most countries still issue tens of thousands of residence permits each year for the purposes of family reunification (nearly 80% of the 58,700 people accepted for permanent settlement in the UK in 1997 were wives and children). EU countries also issue thousands of work permits each year. In Britain in 1997, nearly half of the 54,000 permits went to Americans and Japanese mainly in highly skilled jobs; elsewhere in Europe the permits often go to seasonal farm workers. But the proportion of foreign-born residents in the EU remains low, ranging from 9% in Austria, Belgium and Germany, to under 2% in Spain.