Teoria bloomiană despre canon, care concepe evoluţia literară ca un conflict între geniile artistice mai noi şi mai vechi, este aplicabilă la cercetarea posterităţii eminesciene în literatura română. În canonul estetic naţional, creaţia marilor poeţi (în speţă a celor din perioada interbelică: George Bacovia, Tudor Arghezi, Lucian Blaga) este rezultatul unei „trădări crea-toare” a modelului Eminescu („poetul-tată”), pe care îl depăşesc asimilându-l şi continuându-l într-o nouă ipostază poetică. Opera acestor creatori este, în termeni bloomieni, o „rea-lectură” şi o „rescriere” a eminescianismului, generată de „anxietatea influenţei”, care îi ajută să-şi identifice propria fizionomie poetică.

La théorie bloomienne sur le canon, comme structure inhérente au système de la «tradition» littéraire, conditionné par le combat entre les génies littéraires par-delà le temps, est appliquable à l’étude de la postérité éminescienne dans la littérature roumaine. Dans le canon esthétique national, la création poétique des grands écrivains (en particulier, les poètes d’entre deux guerres: George Bacovia, Tudor Arghezi, Lucian Blaga) est le bilan des écarts entre l’oevre de Mihai Eminescu («poète-père») et les efforts que les «poètes-fils» investissent pour s’en séparer tout en restant fidèles. Leur oeuvre est le résultat d’une puissante «mélecture» et «réécriture» du prédécesseur, poussée par le moteur de «l’anxiété» que son influence exerce sur ces écrivains.