Cultural goods have unfortunately always been a target for belligerent parties during armed conflicts throughout history, despite the fact that they knew very well that ensuring their protection had an imperative character, whether we refer to customary commitments, either conventional. However, the reality of armed conflicts remains a harsh one although evolving legal and philosophical thinking has strongly influenced the concept of the `laws and customs` of war from the perspective of `humanizing` armed conflicts. The efforts made by international actors in connecting the national and international normative framework in the matter of the protection of cultural goods to the rigors of armed conflicts have materialized in an appreciable number of agreements, documents of a different kind adopted at the international level, among which the Convention at the Hague of 1954, Additional Protocol I of 1954 and Additional Protocol II of 1999.

Bunurile culturale cu regret, tot timpul au constituit un obiectiv țintă pentru părțile beligerante în timpul conflictelor armate pe parcursul istoriei, în pofida faptului că acestea cunoșteau foarte bine că asigurarea protecției acestora a avut un caracter imperativ, fie că ne referim la angajamente de ordin cutumiar, fie convențional. Totuși, realitatea conflictelor armate rămâne a fi una dură, deși evoluând, gândirea juridică și filozofică a influențat puternic conceptul „legilor și cutumelor“ de război din perspectiva „umanizării“ conflictelor armate. Între timp, în pofida caracterului tot mai inuman al conflictelor armate contemporane, comunitatea internațională tot mai mult atenționează asupra importanței asigurării protecției bunurilor culturale în timp de conflict armat, în special în contextul efectelor devastatoare ale operațiunilor militare în raport cu obiectivele respective. Eforturile depuse de actorii internaționali în racordarea cadrului normativ național și internațional în materie de protecție a bunurilor culturale la rigorile conflictelor armate s-au materializat într-un număr apreciabil de acorduri, documente de alt gen adoptate la nivel internațional, printre care se evidențiază Convenția de la Haga din 1954, Protocolul adițional I din 1954 și Protocolul adițional II din 1999.