This article updates the problem of cultural studies as a specific field of humanitarian knowledge. It has been stated that, with a certain similarity in the understanding of the ontology of culture (and in relation to the general boundaries of the problem field of humanitarian knowledge), the knowledge about various aspects of the cultural life of man and society is separated by the existing boundaries of the scientific competence of various social and human sciences, which contradicts the process of understanding the integrity of the cultural phenomenon itself. Cultural studies, learning culture as a whole, already by virtue of this circumstance cannot be a humanitarian science „among others”. This circumstance complicates the process of self-determination of cultural studies as an independent science (including the reflection of its method). Despite the fact that the emphasis on cultural studies as a specific area of theoretical knowledge is recognized by the Humanities, however, the problem of identifying the scientific method, which is associated with the final legitimization of this field of knowledge of culture, has not been sufficiently convincing yet. It is concluded that the Humanities are in dire need of rigor and improvement of their scientific status. With the exception of the descriptive part in these sciences, everything else remains the opinion of individual authors.

Acest articol actualizează problema culturologiei ca domeniu specific al cunoașterii umanitare. S-a constatat că, în cazul unei interpretări specifice a noțiunii de cultură ontologică (și în raport cu limitele generale ale câmpului problematic al cunoașterii umanitare),cunoștințele despre diversele aspecte ale vieții culturale a omului și a societății sunt separate prin limitele existente ale competenței științifice a diferitor științe sociale și umane, ceea ce contravine procesului de cunoaștere integră a fenomenului cultural în sine. Reieșind din aceste circumstanțe, culturologia, cunoașterea culturii în general, nu poate fi o știință umanitară „printre alte” științe. Acest lucru complică procesul de autodeterminare a culturologiei ca știință de sine stătătoare (inclusiv reflectarea sa metodică). În pofida faptului că accentul pus pe culturologie, ca domeniu specific al cunoașterii teoretice, este recunoscut de științele umanitare, problema identificării metodei științifice vizavi de legitimarea finală a acestei zone de cunoaștere culturală nu a beneficiat de suficientă atenție. Se concluzionează că științele umanitare au nevoie stringent de revigorare și îmbunătățire a statutului lor științific. Cu excepția părții introductive,punctele de vedere expuse în contextul acestorștiințe exprimă opiniile individuale ale autorilor.