Sursele examinate atestă că nu trebuie să ne facem nici o ilizie în privința scopului urmărit de autoritățile imperiale, anume rusificarea totală a locuitorilor de pe teritoriile anexate. Voci răzlețe ale specialiștilor și din Imperiul Rus, și din Rusia contemporană indică limpede că teritoriile anexate erau colonii ale imperiului, iar locuitorii erau condamnați la stagnare culturală. În perioada examinată, în regiunea Basarabia s-a restrâns total aria de folosire a limbii române în școală, biserică, administrație, judecată. Accesul chiar și în învățământul primar era permis copiilor în vârstă de 8-10 ani numai dacă aceștea erau capabili să scrie și să citească în limba rusă. Dar, în pofida eforturilor depuse de autorități, în segmenul cronologic invesigat aici, anii 1834-1871 – nu s-a reușit rusificarea locuitorilor – limba rusă era cunoscută la un nivel destul de modest sau chiar de loc de către populație. Încercările timide ale unor reprezentanți ai dvorenimii locale de a îmbunătăți și a intensifica procesul de studiere a limbii române prin aducerea cărților necesare din Moldova de peste Prut și din Țara Românească, s-au ciocnit de refuzul categoric al autorităților imperiale, așa ca și încercările de a edita un ziar în limba română. În pofida strădaniilor depuse de autoritățile imperiale, școala nu s-a dovedit a fi un instrument efectiv al rusificării, dar să facă un sistem mai bun de învățătură, țarismul nici nu dorea, nici nu era în stare. În general, Imperiul Rus era un imperiu înapoiat, șerbia împiedica procesele de modernizare și, cu toate că a fost lichidată în anul 1861, nici pe departe nu înseamnă că situația s-a schimbat imediat și ar fi trebuit să ne așteptăm la mari schimbări. La acestea se adăuga ineficiența sistemului birocratico-administrativ rusesc, dar și conservatorismul tradițional al societății locale din Basarabia, care tacit, dar destul de eficient, se opunea procesului de rusificare.

The sources examined attest that we must have no illusions about the purpose pursued by the imperial authorities, namely the total Russification of the inhabitants of the annexed territories. Discordant voices of specialists from both the Russian Empire and contemporary Russia clearly indicate that the annexed territories were colonies of the empire, and the inhabitants were condemned to cultural stagnation. During the examined period, in the region of Bessarabia, the area of use of the Romanian language was totally restricted in school, church, administration, court. Access even to primary education was allowed children aged 8-10 only if they were able to read and write in the language Russian. But, despite the efforts made by the authorities, in the chronological segment investigated here, the years 1834-1871 – the Russification of the inhabitants was not successful – the Russian language was known at a fairly high level modest or even by the population. The timid attempts of some representatives of dvorenimi to improve and intensify the process of studying the Romanian language by bringing books necessary from Moldova across the Prut and from Wallachia, collided with the categorical refusal of imperial authorities, as well as the attempts to edit a newspaper in Romanian. Despite efforts made by the imperial authorities, the school did not prove to be an effective instrument of russification, but to make a better system of education, tsarism neither wanted nor was in condition. In general, the Russian Empire was a backward empire, Serbia hindered the processes of modernization and, although it was liquidated in 1861, it does not mean that the situation changed immediately and we should have expected big changes. To these was added the inefficiency of the Russian bureaucratic-administrative system, but also the traditional conservatism of the local society in Bessarabia, which tacitly, but quite effectively, opposed the process of Russification.