Infracţiunea de luare de ostatici a devenit o problemă internaţională stringentă în virtutea faptului că aceasta, prin pericolul pe care îl prezintă, prin formele de manifestare şi prin efectele pe care le produce, depăşeşte cadrul dreptului intern al unei ţări şi prezintă o ameninţare pentru întreaga comunitate internaţională. Luarea de ostatici, ca infracţiune de sine stătătoare la nivel internaţional, a fost menţionată pentru prima dată în Convenţia internaţională împotriva luării de ostatici, adoptată de Adunarea Generală a ONU la New York pe 17 decembrie 1979, aceasta fiind precedată de mai multe documente internaţionale referitoare la alte fapte asemănătoare. Drept imbold pentru elaborarea şi adoptarea respectivei convenţii poate fi considerat cazul tragic de luare în calitate de ostatici de către organizaţia extremistă „Septembrie Negru” a sportivilor, în perioada desfăşurării Jocurilor Olimpice (ediţia a XX-a) de la München, Germania, 5 septembrie 1972. Drept consecință, au decedat 17 persoane, dintre care 11 sportivi.

The offence of hostage-taking has become a pressing international problem by virtue of the fact that through the danger it poses, its forms of manifestation and the effects it produces, goes beyond the domestic law of a country and poses a threat to the entire international community. Hostage-taking, as a self-standing international offence, was mentioned for the first time at the International Convention Against Hostage-taking, adopted by the UN General Assembly in New York on December 17, 1979, and preceded by several international documents relating to other similar facts. As an incentive for the drafting and adoption of that convention, the extremist organization “Black September” may consider the tragic case of the taking of athletes as hostages during the Olympic Games period (20th edition) in Munich, Germany, on September 05, 1972, where 16 people died, including 11 athletes.