Cu alt prilej, am definit arheotopografia ca sub-disciplină arheologică, având drept obiect de studiu apariţia şi evoluţia tehnicilor şi instrumentelor topografice, în scopul reconstituirii modului în care erau efectuate măsurătorile topografice în Preistorie şi Antichitate. Tot atunci menţionam şi caracterul său profund interdisciplinar, necesitând corelarea de informaţii şi noţiuni din diverse domenii: istorie, arheologie, topografie, etnografie, lingvistică, inginerie, arhitectură etc. Măsurarea spaţiului înconjurător, în scopul explorării, evaluării potenţialului, luării în stăpânire şi valorificării lui, a însoţit permanent aventura umană, crescând progresiv în importanţă. Şi, cum milenii de-a rândul, principala sursă de existenţă a reprezentat-o exploatarea pământului, acesta a constituit şi primul obiectiv al măsurătorilor. Astfel, este de presupus ca primele măsurători topografice propriuzise să fi fost strâns legate de apariţia agriculturii. Standardizarea proprietăţilor agricole sub forma unor poligoane regulate (pătrate) era cea mai simplă manieră de a împărţi în mod echitabil pământul şi de a colecta impozitele. Primele informaţii în acest sens le găsim la Herodot (Istorii, II, 109). Fig. 1. Posibil instrument metric descoperit în arealul culturii Cucuteni (după Radu Vulpe, Les fouilles de Calu, Dacia VII-VIII (1937-1940), p. 1367, fig. 26/4). Comunicarea noastră îşi propune să evidenţieze succint trei implicaţii deosebite ale arhetopografiei. În primul rând arheologic,prin identificarea de complexe şi artefacte cu conotaţii metrice. Până în prezent descoperirile de acest gen la nivelul întregii preistorii a României sunt foarte rare (fig. 1). În al doilea rând, antropologic, primele unităţi de măsură fiind părţi ale corpului uman, ca palma, cotul etc. (fig. 2). Şi, în al treilea rând, etnografic, prin identificarea unor reminiscenţe străvechi în practici tradiţionale actuale de măsurare a pământului. Fig. 2. Unităţi de măsură provenind din părţi ale corpului uman: palma (stânga) şi cotul (dreapta). Una din sursele principale de documentare o va constitui Corpus Agrimensorum Romanorum. Această colecţie de scrieri cu caracter topografic sintetizează noţiuni preexistente cu milenii în urmă şi a exercitat o puternică influenţă până în secolul al XVIII-lea.