Teoria despre asuprirea Moldovei (și Munteniei) de către Poarta Otomană, care este astăzi larg împărtășită în lumea științifică, ar putea să fie greșită. Unele fapte arată că Moldova (și Muntenia) a fost în legături de pace și bună înțelegere cu Poarta Otomană. A ființat o înțelegere de sprijinire ostășească între părți, prin care partea turcă își lua îndatorirea de a apăra Moldova (și Muntenia) de orice năvălitor, iar Moldova (și Muntenia) urma să acopere o parte din cheltuielile de apărare și să lase oastea turcă să treacă nestingherit prin Moldova (și Muntenia) spre punctele de luptă cu alte țări. În toate celelalte privințe (limbă, credință, economie...), fiecare parte era de sine stătătoare deplin. Această înțelegere a fost urmarea puterii foarte mari a turcilor și dezbinării țărilor și obștilor creștine. Deși Poarta Otomană tindea să supună Moldova (și Muntenia), ea nu o făcea fățiș și silit, deoarece își dădea seama de marea putere de luptă a Moldovei (și Munteniei). De altfel, turcii aveau o stimă fără seamăn pentru vitejia și iscusința ostășească a moldovenilor (și muntenilor), arătînd o mare cinste acestora. Moldova (și Muntenia), strîmptorată ce-i drept de căderea economică pe care a cunoscut-o după deschiderea sa economică, a făcut o mare greșeală, atunci cînd și-a împuținat covîrșitor oastea, prin care fapt și-a șubrezit în chip hotărîtor puterea de neatîrnare. Încercările Moldovei (și Munteniei) de a rupe înțelegea cu turcii era lipsită de viitor și de rost.

La théorie de l’oppression de la Moldavie (et Munténie) par la Porte Ottomane, largement partager aujourd’hui dans le monde scientifique, pourrait être fausse. Certains faits démontrent que la Moldavie (et la Munténie) a été dans des liaisons de paix et bonne entente avec la Porte Ottomane. On a existé une entente d’aide militaire entre les parties, selon laquelle la partie turc a assumé le devoir de défendre la Moldavie (et la Munténie) de tous envahisseurs, tandis que la Moldavie (et la Munténie) devait couvrir une partie des dépenses de défenses et laisser l’armé turc traverser sans entrave la Moldavie (et la Munténie) vers les points de luttes avec des autres pays. À tous autres égards (langue, croyance, économie…), chaque partie était entièrement indépendante. Cette entente a été la conséquence du pouvoir très grand des turcs et la division des pays et sociétés chrétiennes. Même si la Porte Ottomane tendait soumettre la Moldavie (et la Munténie), elle ne Penl’a fait ouvertement et avec la force, parce qu’elle était consciente de la grande capacité de lutte de la Moldavie (et Munténie). D’ailleurs, les turcs avait une estime sans pareille pour la bravoure et la compétence militaire des gens de la Moldavie (et Munténie), montrant un grand honneur à ceux-ci. La Moldavie (et Munténie), contrainte par la chute économique qu’elle a connu après l’ouverture de son économie, a fait une grande erreur, quand a réduit fortement son armé, ce qui a affaiblie d’une manière décisive son pouvoir de l’indépendance. Les tentatives de rompre l’entente avec les turcs était vidé de l’avenir et du sens.