În dreptul român vechi transmiterea bunurilor se făcea pe cale legală şi testamentară. În conformitate cu moştenirile legale, copiii legitimi şi adoptivi, atât băieţi cât şi fete, aveau o egală vocaţie succesorală a bunurilor părinţilor lor decedaţi. Copiii naturali succedau numai la moştenirea propriei lor mame. Se admitea reprezentarea succesibililor decedaţi înainte de deschiderea succesiunii de către urmaşii lor. Copilul vitreg avea aceleaşi drepturi de moştenire ca şi cel legitim, însă numai la succesiunea părintelui bun. Datoriile succesorale treceau asupra moştenitorilor, moştenirea testamentară deschizându-se pe baza testamentului oral sau scris. Atât testamentele orale cât şi e scrise se făceau în prezenţa martorilor. Părinţii îşi puteau dezmoşteni fiii dacă considerau oportun acest lucru.

In old Romanian law, the transfer of goods was done by legal and testamentary means. According to the legal inheritances, the legitimate and adopted children, both boys and girls, had an equal succession vocation of the property of their deceased parents. Natural children only succeeded in inheriting their own mother. Representation of the successors who died before the opening of the succession was allowed by their descendants. The stepchild had the same inheritance rights as the legitimate one, only in the succession of the good parent. Succession debts were passing to the heirs, the testamentary inheritance being opened on the basis of the oral or written will. Both oral and written wills were made in the presence of witnesses. Parents could disinherit their children if they were willing to do so.