Apariția fanfarelor în formele lor moderne se datorează constituirii în spațiul românesc a orchestrelor militare. În secolul XIX, în urma influenței culturii occidentale, instrumentele de fanfară pătrund în mediul muzical românesc atât în cadrul formațiilor de muzică populară cât și a celor militate. În context tradițional, apare un nou tip de ansamblu lăutăresc constituit doar din instrumente de fanfară cunoscute. Datorită sonorității, dar și a noilor posibilități tehnice și de expresivitate, el se bucura de mare popularitate, concurând cu taraful tradițional. Repertoriul, pe lângă lucrările de origine folclorică, începe să includă și creații de muzică academică, de divertisment, fiind receptiv la cerințele publicului eterogen, din punct de vedere etnic, cultural și social. În prezent fanfara ocupă un loc important în cultura națională, dezvoltând trei direcții: fanfara-taraf, fanfara urbană și fanfara militară.

The emergence of bands in their modern format is due to the establishment of military orchestras in the Romanian space. In the 19th century, due to western cultural influences, band instruments entered the Romanian musical environment, both in the folk and military music ensembles. In the traditional context, a new type of ensemble appeared, consisting only of known fanfare instruments. Due to its sonority, but also the new technical and expressive possibilities, it became very popular, competing with the traditional ensemble. The repertoire, in addition to works of folk origin, starts to include academic music, entertainment works, responding to the requirements of an ethnically, culturally and socially heterogeneous audience. Nowadays, the marcing band holds an important place in the national culture, developing across three areas: the marching band, the urban marching band and the military marching band.