Una dintre condiţiile esenţiale pentru supravieţuirea unei entităţi economice pe o piaţă concurenţială constă în utilizarea coerentă şi conştientă a facilităţilor de care aceasta dispune. În acelaşi timp, este necesară şi stabilirea corectă a necesarului de personal şi de echipamente, în scopul dimensionării ofertei în funcţie de cererea prevăzută. Entitatea economică trebuie să-şi definească un nivel „normal” al activităţii în funcţie de valoarea producţiei, orele de funcţionare a utilajelor, gradul de utilizare a capacităţii de producţie. De aceea, determinarea capacităţii normale sau a activităţii normale poate fi dificilă. Determinarea capacităţii normale se poate realiza în două modalităţi: 1) prin stabilirea producţiei necesare pentru a satisface valoarea vânzărilor aferente unui exerciţiu, producţie ce corespunde utilizării unei capacităţi reale, considerată capacitate normală de producţie. În acest caz, capacitatea normală variază de la un exerciţiu la altul; 2) prin stabilirea producţiei de realizat în funcţie de volumul vânzărilor pentru mai mulţi ani şi pentru a nivela fluctuaţiile, producţie ce corespunde unei utilizări a capacităţii reale care constituie capacitate normală. În acest caz, capacitatea normală este constantă. Gradul de utilizare a capacităţii de producţie are două semnificaţii majore: pe de o parte, exprimă faptul că capacitatea de producţie reflectă potenţialul productiv al entităţii economice, fiind o mărime obiectivă, independentă de volumul producţiei efective; pe de altă parte, arată partea folosită din potenţialul de producţie.