În anul 2018, cu prilejul centenarului Unirii Basarabiei cu România și Anului European al Patrimoniului, Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova și Grupul Civic pentru Patrimoniu Cultural, în parteneriat cu Primăria Municipiului Chișinău și Muzeul Național de Artă a Moldovei, au organizat o nouă ediție a Conferinței Internaționale „Identitățile Chișinăului” – dedicată oraşului interbelic. Această ediție, a cincea, a avut drept obiective: a) aniversarea centenarului Unirii prin elucidarea unor aspecte necunoscute sau mai puțin cunoscute ale istoriei orașului în ideea continuării construcției istorice a Chișinăului interbelic; b) regăsirea necenzurată a istoriei perioadei caracterizate drept renaștere spirituală, socială și economică atât pentru populația românească, cât și pentru minoritățile provinciei; c) promovarea, și pe această cale, a ideii integrării Chișinăului ca topos cultural în aria geografiei culturale românești actuale. Ştefan Ciobanu, în volumul „Chișinăul”, editat de Comisiunea Monumentelor Istorice, Secția din Basarabia, în 1925, accentua că „sub regim rusesc, Chișinăul nu era din orașele de cultură. Încercările culturale rusești, în cele mai multe cazuri oficiale, n-au adus în acest oraș, străin și Rușilor, decât la o parodie de cultură rusească, care se manifestă în partea exterioară a lucrurilor, în costume europene, într-o limbă pocită, într-un teatru mediocru, într-o școală moartă, în douătrei ziare de intrigi provinciale. Nicio lucrare, mai mult sau mai puțin serioasă în domeniul literar sau științific, n-a văzut lumina la Chișinău. Şi Rușii din centrele culturale adevărate erau în drept să disprețuiască această capitală a Vandeei, cum numeau ei urbea păzită de Dumnezeu a Chișinăului”. Din capitală a guberniei Basarabia, cea mai înapoiată și mai analfabetă provincie a Imperiului Rus (doar 2 românce și 11 români din 100 cunoșteau carte), fără nicio librărie sau bibliotecă publică de carte românească la 1917, Chișinăul perioadei interbelice depășește în mod remarcabil moștenirea țaristă și devine, cu toate neîmplinirile, ratările și tensiunile vecinătății și conspirației sovietice, unul dintre marile centre urbane ale României Mari. El este, după București, cel mai populat oraș al țării, cu o populație de circa 120 de mii de locuitori și are o viață culturală și economică caracterizată drept renaștere națională. În această perioadă Chișinăul, ca și întreaga regiune, a beneficiat de tot concursul oamenilor de cultură din celelalte provincii românești prin întruniri publice, conferinţe, editare de publicaţii și cărți. Intelectualii vremii considerau de datoria lor să ajungă la Chișinău. Imediat după Unire, în 1918, este inaugurată Universitatea Populară din Chișinău, considerată în epocă cea de-a cincea universitate de acest fel a României după cele din București, Iași, Cluj și Cernăuți. Ulterior statul român a înființat zeci de biblioteci publice și cămine culturale. În noiembrie 1926, la Chișinău se inaugurează Facultatea de Teologie a Universității din Iași, apoi și Facultatea de Ştiințe Agricole (la 9 aprilie 1933, în ziua celei de-a 15-a aniversări a unirii Basarabiei cu România), acestea fiind primele centre de învățământ superior în limba română create vreodată în Basarabia. Practic, toată infrastructura educațională a Basarabiei a fost creată în perioada interbelică. La Chișinău, ca în toată provincia, s-a remarcat activitatea Astrei Basarabene, care a aplicat vechile metode de culturalizare și propagare a ideii naţionale, verificate în Ardeal. Aici a activat filiala din Basarabia a Institutului Social Român al lui Dimitrie Gusti, care, spre sfârșitul anilor treizeci, începuse lucrările asupra unei monografii a orașului. Or, monumentul de cultură și limbă română al secolului XX, poate cel mai important, va rămăne Biblia de la Chișinău, traducerea integrală a Sfintei Scripturi în limba română după originalele ebraic și grec, realizată de preoţii profesori Gala Galaction (Grigore Pișculescu) și Vasile Radu, ambii profesori la Facultatea de Teologie din Chișinău. Această a doua traducere integrală a Cărții Sfinte în limba română apare la Editura Fundaţiei Culturale Regale din București sub îngrijirea profesorului academician Al. Rosetti și este lansată în ziua de 10 noiembrie 1938, la împlinirea a 250 de ani de la tipărirea primei traduceri în limba română, cunoscută ca Biblia lui Şerban Cantacuzino, numită și Biblia de la București. Așa încât, Chișinăul cu peste o sută de instituții de învățământ (facultăți, conservatoare, licee, gimnazii, școli) cu predare în limba română, cu câteva zeci bune de instituții culturale (de la teatrul național la biblioteci, cămine culturale, societăți și cluburi sportive), cu 18 biserici ortodoxe în care se liturghisea românește, cu șase tipografii mari, care asigurau publicarea de cărți, ziare și reviste în limba română și în limbile minorităților naționale, cu sute de unități economice (industrie și comerț, instituții de credit), cu rețele și instituții edilitare în renovare, cu instituții de sănătate publică, asistență și prevedere, cu aeroport (deschis în 1921) cu curse regulate și show-uri aviatice, cu stadion și hipodrom, cu zeci de asociații profesionale (a medicilor, a ziariștilor, a scriitorilor etc.), uniuni profesionale și sindicale și asociații de caritate, acest oraș al „tristeții noastre basarabene” de cândva se transformă dintr-o localitate colonială de la periferia unui imperiu întrun oraș românesc polietnic foarte important în noua construcție politică, economică și culturală a țării. Personalități de marcă ale culturii române, ale vieții academice și politice românești au condus instituții, au format elite, au creat fenomene de rezonanță și au impregnat Chișinăului interbelic un profil național, cultural și economic cu totul diferit de cel al orașului „damnat” rusesc. George Meniuc, exponent al noii generații de intelectuali români ai Chișinăului, evocă astfel noua imagine a orașului de pe Bâcu: „Pe bulevardul Alexandru cel Bun clacsonează automobilele, trec birjele, bangănă tramvaiele, iar alături pe trotuarul asfaltat, se preumblă publicul [...] Seara, lângă Primărie se adună valuri de lume. Uniforme elegante de ofițeri, costume negri de domni, rochii deschise împestrițează mulțimea dinamică [...] La un colț de stradă se ridică statuia măreață a lui Ştefan cel Mare și prezența lui dă orașului o înfățișare voevodală”. Centenarul Marii Uniri a fost un prilej excepț ional pentru a discuta despre rolul jucat de ora șul Chișinău ca topos urban multifuncțional atât în pro cesul unirii, cât și în procesul de integrare a provinciei dintre Prut și Nistru în viața culturală și economică a României interbelice. La lucrările Conferinței, care s-au desfășurat în perioada 1-2 noiembrie 2018, au participat peste 40 de oameni de cultură, personalități academice, economiști, istorici, arhitecți, urbaniști, literați, sociologi, specialiști în domeniul patrimoniului cultural din Republica Moldova, România și alte țări europene. Revelarea „orașului ascuns” și „scoaterea din ascundere” a evenimentelor marcante, a locurilor emblematice și a personalităților de vază pentru spiritul locului și al epocii au dat un spor de cauză comunității Chișinăului în asigurarea continuității culturale prin păstrarea memoriei, a patrimoniului, a cunoștințelor colective și în transmiterea lor către urmași. Volumul de față întrunește 28 de articole și un addendum, reflectând diverse aspecte ale Chișină ului interbelic, aportul unor personalități la viața orașului în perioada dintre cele două războaie mondiale, impresiile oamenilor de cultură privind viața de fiecare zi a localității, proiecte și planificări pentru edificii culturale și sociale, istoria locală a unor miscări social-politice și multe alte aspecte din viața acelor vremuri. În numele organizatorilor și partenerilor proiectului nostru aducem sincere mulţumiri tuturor parti cipanților la Conferință și celor care și-au adus con tribuţia la apariţia prezentei lucrări. Gratitudine aparte colegilor de la Direcția Cultură a Primăriei Municipiului Chișinău, doamnei Stela Mitruc, șef interimar direcție, și celor de la Muzeul Național de Artă a Moldovei, în mod special domnului director Tudor Zbârnea, pentru sprijinul acordat în realizarea celei de-a cincea ediții a Conferinței Internaționale „Identitățile Chișinăului. Orașul interbelic” și pentru editarea prezentului volum.