Statele intracontinentale sau, cum sunt numite adesea, state care nu au o coastă de mare, au dreptul de acces la mare, inclusiv dreptul de a naviga navele sub pavilionul lor. Acest drept preexistent a fost consacrat în Convenția ONU privind dreptul mării, care prevede procedura de soluționare a problemei accesului unui stat interior la mare pe teritoriul acelor țări situate între mare și acest stat interior. În practică, această problemă este soluționată în așa fel încât statul, care nu are acces la mare, să fie de acord cu țara corespunzătoare situată pe malul mării, pentru a-i oferi posibilitatea de a folosi un port maritim sau altul al unei țări costiere. Statele fără ieșire la mare au dreptul, în conformitate cu Convenția privind dreptul mării, să participe în mod echitabil la exploatarea acelei părți a resurselor vii ale zonelor economice, care dintr-un motiv sau altul nu pot fi utilizate de statul costier. Acest drept se va exercita în zonele economice ale statelor de coastă din aceeași regiune sau subregiune prin acord cu acest stat costier. În anumite condiții și prin acordul cu statul de coastă, un stat în curs de dezvoltare, care nu are acces la mare, poate avea acces nu numai la partea neutilizată, ci și la toate resursele vii ale zonei.