În articol este supus unei scrutări mitic-arhetipale şi psihanalitice alter ego-ul de o rezonanţă majoră în ierarhia de valori a cineastului. Importanţa şi relevanţa estetico-filosofică a simbolisticii naturii este consolidată de consonanţa actului filmic loteanian atât cu credourile romanticilor, cât şi cu pattern-urile spiritualităţii româneşti. Demonstrând faptul că filmele maestrului vorbesc prin semnificaţiile mitice ale faunei (Pasărea, Calul, Lupul), dar şi semantica stihiilor şi fenomenelor meteorologice (Focul, Amurgul, Peisajul montan, Ninsorile, Viscole), s-a purces la dezvăluirea unor particularităţi artistice deosebit de semnificative ale creaţiei lui Emil Loteanu, neelucidate anterior. În urma apelării la virtualităţile generoase ale „psihologiei profunzimilor” a fost evidenţiată ideea germinării unor mituri personale ale cineastului din cosmosul Naturii: mitul Focului şi mitul Carpaţilor reîntregiţi.

The article is subject to a mythical-archetypal and psychoanalytic observation of the major resonance alter ego in the hierarchy of the filmmaker’s values. The aesthetic and philosophical importance and relevance of nature symbolism is reinforced by the consonance of the Loteanian filmic act with both romantic credos and the patterns of Romanian spirituality. Demonstrating the fact that the master’s films speak through the mythical meanings of fauna (the Bird, the Horse, the Wolf), as well as the semantics of storms and meteorological phenomena (the Fire, the Twilight, the Mountain Scenery, the Snowfalls, the Blizzards), we proceeded to the disclosure of particularly significant artistic features in the creation of Emil Loteanu, previously not elucidated. After appealing to the generous virtualities of the „psychology of depths”, the idea of germination of the filmmaker’s personal myths from the Nature space was furthered: the Myth of the Fire and the myth of reunited Carpathians.