În perioada de tranziţie, elitele politice din tinerele democraţii din fosta Uniune Sovietică, de regulă, realizează cu greu un consens cu privire la modernizarea statului, direcţia strategică de dezvoltare, cooperarea cu UE şi NATO. Acest fapt devine de multe ori un factor de confruntare şi divizare în societate, care provoacă instabilitate politică. Efortul liderilor post-sovietici de a importa modelul de reformare a societăţii în baza principiilor şi valorilor democraţiei europene şi a introna stabilitatea politică, nu întotdeauna a dat rezultate, deoarece standardele occidentale de stabilitate politică sunt rezultate ale dezvoltării societăţii post-industriale. Statele post-sovietice, care sunt la un nivel inferior de dezvoltare, în condiţiile democraţiei liberale, lipsa unei culturi politice democratice, nu pot asigura o stabilitate politică şi întimpina dificultăţi serioase în realizarea de creştere socio-economică durabilă. O alternativă sunt acele state post-sovietice, care încearcă să realizeze modernizarea socialeconomică şi reformarea societăţii, utilizînd capacităţile şi metodele semidemocratice ale unor regimuri politice autoritare.

The elites in the young democracies from the former Soviet Union usually can hardly achieve a consensus about the modernization of the state, strategic direction of development, cooperation with the EU and NATO. This fact often becomes a factor of political instability. The effort of the post-Soviet leaders to import the model of European democracy and political stability is not always successful, as established European standards are results of the development of post-industrial society. Borrowing them, post-Soviet countries, which are at a lower level of development, in the absence of a democratic political culture can not assure themselves a political stability and creates serious difficulties in achieving sustainable socio-economic growth.