Articolul este consacrat rolului factorului religios în politica externă a statelor arabe. Abordarea sistemică a subiectului i-a permis autorului să descifreze esenţa problemei securităţii şi colaborării în Orientul Apropiat, să determine rolul statelor arabe în regiune. Analizînd sursele de instabilitate şi noile ameninţări cu care se confruntă comunitatea internaţională în epoca postbipolară, cercetătorii şi politicienii din Occident tot mai frecvent fac apel la „pericolul islamic”. Fiecare stat arab are particularităţile sale şi locul său în cadrul relaţiilor internaţionale. Totodată, centralizarea puterii, prerogativele largi ale primelor persoane în stat, rolul dominant al statului în economie, locul armatei în sistemul politic, influienţa elementelor societăţii tradiţionale şi politizarea islamului i-au permis autorului să evidenţieze un şir de trăsături comune ale statelor arabe. Este vorba despre priorităţile politicii externe ale statelor arabe.

This article is consecrated to the foreign policy of the Arabic countries, elaboration of the conceptual bases in the context of the Islamic principles. The author marks that even if Islamic dogmas represent the ideological fundament of the formulation of foreign policy’s goals and objectives, these are taken in consideration when they match the requirements submitted by reality and are ignored then when they contradict these submission. Therefore, there aren’t any ascertainments that will affirm the existence of the “Islamic Danger” for the worldwide peace and order.