The love for mother of Roland Barthes/Grigore Vieru – style is one of unusual family background, not like the sentimental attachment to mother by the most of the sons brought up by both parents. Roland Barthes, as well as Grigore Vieru, couldn’t have the soul structure of Dimitrie Cantemir, Alexandre Dumas-junior, Mihail Eminescu, Alain Robbe-Grillet, Liviu Damian, Dumitru Matcovschi, Nicolae Manolescu; it’s the kind of human structure justifying the emergence of Vieru’s verses: “The roses/ I didn’t send them to you, mom/ Pictures/ I didn’t put yours in frames,/ Songs,/ I didn’t compose for you,/ Sorry,/ I dreamt of somebody but not you”.

Dragostea de mamă gen Roland Barthes/ Grigore Vieru este una cu amprentele vieţii familiale neordinare-neobişnuite, alt fel decît ataşamentul sentimental faţă de mamă al celor mai mulţi fii crescuţi cu mamă şi tată. Atît Roland Barthes, cît şi Grigore Vieru nu puteau avea, cum am zis anterior, structura sufletească a unor Alexandre Dumas-fiul, Alain Robbe-Grillet, Liviu Damian, Dumitru Matcovschi, Nicolae Manolescu; sau pe a unor Dimitrie Cantemir şi Mihail Eminescu, după cum avea să observe autorul postfeţei volumului de sinteză Taina care mă apără din 2008: „Vieru n-are forţa nimicitoare a verbului cantemirian şi a celui eminescian, fiindcă structura lui umană şi intelectuală este alta, […], iar izbucnirea […] nu intră în norma fiinţei sale poetice” (Theodor Codreanu). Este genul de structură a firii umane ce justifică naşterea unor versuri ca cele cu care am început expunerea acestui eseu.