În ultimele decenii ştiinţa medicală şi-a activizat cercetările în căutarea unor metode noi alternative de tratament bazate pe noi descoperiri şi cunoştinţe profunde în domeniul fiziologiei umane. Rezultatele multor cercetări medicale denotă că folosirea metodelor speciale de influenţă asupra unor zone ale corpului uman cu utilizarea energiilor de diferită natură permit de a efectua un tratament eficient chiar şi în cazurile când tratamentul tradiţional farmacologic este ineficient. Unul din domeniile perspective de utilizare eficientă a noilor metode de tratament este tratamentul durerii, în care un loc deosebit i se atribuie metodei de electrostimulare transcraniană a crierului prin aplicarea electrozilor pe tegumente în poziţie frontooccipitală. Interesul pentru utilizarea curativă a curentului electric se observă de la începutul secolului trecut. Acest interes s-a manifestat ondulatoriu, cu perioade de ascensiune şi perioade de depresie ,deoarece rezultatele obţinute experimental nu aveau o bază ştiinţifică solidă, iar efectele utile obţinute de unii autori nu puteau fi repetate în aceleaşi condiţii de alţii. Perspective noi în studierea electroanalgeziei au fost deschise prin cercetările lui Reynolds D., care a demonstrat că obţinerea efectului de electroanalgezie transcraniană la şobolani şi maimuţe este destul de reală. Merită atenţie obţinerea dovezilor că acest efect se dezvoltă datorită acţiunii excitante a curentului electric asupra formaţiei reticulate a mezencefalului şi structurilor limbice la nivelul hipotalamusului şi septului. Reynolds a efectuat şi electrostimularea directă a structurilor mediale a trunchiului cerebral, demonstrând că aceasta contribuie la blocarea totală a reacţiilor la stimuli nociceptivi cu păstrarea răspunsurilor la alte modalităţi de stimuli. Aceste date au servit drept bază pentru o nouă direcţie de cercetări în domeniul analgeziei stimulatorii care a evoluat în studierea sistemului antinociceptiv, constituit dintr-o serie de structuri cerebrale subcorticale care reglează nu numai sensibilitatea la durere ci şi alte reacţii de protecţie a organismului. Succesele deosebite în studierea problemei analgeziei sunt legate cu descoperirea receptorilor opioizi şi liganţilor lor endogenipeptidele opioide. S-a determinat că principalii neurotransmiţători şi neuromodulatori a structurilor sistemului antinociceptiv sunt endorfinele şi serotonina. Obţinerea datelor principial noi despre organizarea structural-funcţională şi neurochimică a creierului au permis de a presupune că mecanismele electrostimulării transcraniene sunt similare mecanismelor analgeziei care apare la stimularea directă a structurilor sistemului antinociceptiv. Astfel, elaborarea electroanalgeziei transcraniene eficiente s-a redus la căutarea unui regim de electroinfluenţă care direcţionat stimulează şi activează structurile opioide ale sistemului antinociceptiv cerebral. Selecţia parametrilor optimali ai curentului de influenţă efectuată prin cercetări randomizate cu utilizarea modelelor experimentale (Lebedev V.P. şi coaut.), a demonstrat că analgezia apare într-un diapazon mic de frecvenţe 60-80 Hz şi depinde de specia animalelor. S-a dovedit că este importantă şi durata impulsurilor dreptunghiulare la valori de 3,5-4 msec. Activarea mecanismelor opioide ale sistemului antinociceptiv ăn cadrul ESTC a fost dovedită de creşterea pregnantă a concentraţiei β-endorfinei în plasma sanguină şi în lichidul cefalorahidian la animalele experimentale şi la om, ceea ce contribuie la apariţia efectului analgezic pronunţat. La fel creşte şi concentraţia serotoninei în lichidul cefalorahidian.Efectul analgezic în cadrul ESTC se dezvoltă timp de 10-15 minute după iniţierea electroinfluenţei, nu depinde de cauza şi localizarea durerii, se menţine analgezie vestigială pe o perioadă de cel puţin 8-12 ore după o şedinţă de 30 minute. Efectele ESTC sunt blocate cu naloxonă, 5,7-dihidrotriptamină, metergolină şi nu apar la morfinomani. Potenţarea efectelor ESTC poate fi produsă de inhibitorii enkefalinazelor, precursorii serotoninei, inhibitorii monoaminoxidazei şi triptofanpirolazei. Efectul analgezic al ESTC a permis de a utiliza această metodă în anesteziologie, ceea ce a contribuit la micşorarea dozelor de preparate farmacologice, mai cu seamă a analgazicelor opioide, care în unele cazuri au devenit inutile. Astăzi nu există practic domeniu al chirurgiei unde nu s-a folosit în cadrul anesteziei metoda ESTC. Această metodă de tratament a durerii s-a folosit cu succes pentru tratamentul unor sindroame algice,problematice pentru medicina contemporană. Actualmente sunt acumulate un şir larg de informaţii despre efectele suplimentare neanalgezice ale ESTC cum ar fi: micşorarea intensităţii reacţiilor vasomotorii; stimularea proceselor reparative a ţesuturilor lezate; efecte imunostimulatorii şi imunomodulatorii; inhibarea creşterii tumorilor; efect antialergic la rinita alergică şi la astmul bronşic; efect antistres; jugularea sindromului de sevraj alcoolic şi a depresiei etc. Acest spectru larg de efecte homeostazice, activate în componenţa sistemului antinociceptiv, se manifestă complex şi sistemic doar în cazul funcţiilor dereglate ale organismului. Priorităţile cele mai importante ale ESTC sunt: - lipsa efectelor toxice şi alergice; - un număr limitat de contraindicaţii; - rentabilitate economică. Asocierea ESTC cu terapia medicamentoasă raţională deschide noi perspective de tratament. Studierea în continuare a mecanismelor de influenţă şi a efectelor clinice a ESTC deschide largi perspective pentru individualizarea parametrilor de influenţă şi sporirea eficacităţii procesului curativ.