În limbajul curent se vorbeşte de constituţie, cum ar fi cea a fiinţei umane sau cea a materiei; în literatura de specialitate s-a arătat, că „dacă transportăm această noţiune în domeniul ştiinţelor sociale, vom constata cu uşurinţă, că fiecare grup, plecând din momentul în care el se diferenţiază, posedă o organizare determinată, adică o constituţie” [23, p.81]. În funcţie de concepţiile şi interesele politice, care s-au confruntat de-a lungul ultimelor două secole, sfera şi conţinutul date noţiunii de „constituţie” au suferit mutaţii, uneori esenţiale, astfel încât trăsături caracteristice, considerate la început inerente ei, au încetat de a mai fi luate în considerare ulterior. Pe de altă parte, chiar şi căile procedurale prin care sunt stabilite normele, ce formează în ansamblul lor constituţia, diferă în timp şi spaţiu, ceea ce face ca orice definiţie bazată pe un criteriu formal (adică pe luarea în considerare a procedurii de adoptare a lor) să rişte să nu acopere întreaga realitate a dreptului comparat. Din acest considerent, o corectă înţelegere a noţiunii de constituţie nu este posibilă decât prin plasarea ei în contextul dezvoltării istorice a sferei şi conţinutului său.

In the current language it is referred to the constitution, as that of the human being or that of matter, in the specialized literature was demonstrated that “if we carry this notion in the field of social sciences, we will easily find that each group, starting from the moment in which differentiates itself, it possesses a determined organization, that is, a constitution” [23, p.81]. Depending on the political conceptions and interests that came into collision over the past two centuries, the scope and content of the notion of “constitution” has undergone mutations, sometimes essential, so that characteristic features, initially considered inherent to it, have ceased to be considered later. On the other hand, even the procedural means by which the norms are established, forming in their entirety, the constitution, differ in time and space, which makes any definition based on a formal criterion (i.e. on the consideration of the procedure of their adoption) to risk, not to cover the whole reality of the comparative law. For this reason, a correct understanding of the notion of constitution is possible only by its placement in the context of the historical development of its sphere and content. The word “constitution” comes from Latin, in which “constitution” means “well-founded settlement”, “the state of a thing” [10, p. 45].