Salman Locker, alias Gherasim Luca, poet pe care Gilles Deleuze îl considera, la un moment dat, ca fiind “cel mai mare poet francez în viaţă”, constituie aproape un model ideal de interculturalitate. Născut in cartierul bucureştean Dudeşti-Văcăreşti, dintr-un tată ce aparţinea comunităţii evreieşti aşkenaze, a intrat in contact incă din copilărie cu limbi si culturi diverse. Astfel va vorbi română şi idiş, dar şi germană şi franceză, limbile “culturale” in România anilor treizeci. După un debut în cadrul grupului suprarealiştilor români, se va exila în 1952 şi se va stabili la Paris, unde va compune o operă de un timbru unic, de o noutate frapantă. Articolul îşi propune să pună în evidenţă continuitatea dintre activitatea poetică a lui Gherasim Luca după plecarea sa in Franţa, insistând asupra modului în care demersul poetic din operele compuse iniţial in română se regăseşte în creaţia sa în limba franceză, chiar dacă cele trei scrieri in cauză n-au fost auto-traduse decât în ultimul an de viaţă al poetului şi republicarea lor a devenit una postumă.