Studiul analizează istoria și semnificațiile locurilor memoriei și colecțiilor muzeale din estul Republicii Moldova, în perioada anilor 1991-2019 în contextul propagandei secesioniste a administrației autoproclamatei republicii moldovenești nistrene. Rezultatele cercetărilor denotă remanența în această regiune a structurilor propagandistice totalitare sovietice, iar locurile memoriei și colecțiile muzeale la est de râul Nistru reprezintă o „panoplie” de tristă pomină a formelor de pedagogie pentru mase, menite să pună în evidență „veacuri de glorie” şi sacrificiile „poporului purtător de Dumnezeu” (Народ Богоносец – rus.). În ambianța practicilor discursiv-performative de natură (post)totalitară, mitul fondator al propagandei transnistrene rămâne a fi fabulația că enclava separatistă este „adevărata moștenitoare a URSS-ului”, menită să întrețină resentimentele și iluziile restabilirii „ordinii și de altă dată” și refacerii imperiului în vechile hotare.